Cu căpșorul și burtica clocotind,
Mara s-a târât până la Sala Traube. Vroia sa ajute o mamă și să fie alături de
prietenii ei, inclusiv de cei pe care încă nu i-a cunoscut. Toropită de febră, a zăcut
cuminte pe un fotoliu. La un moment-dat s-a trezit, chinuindu-se să-și menţină
echilibrul. "L-am auzit cântând pe Nelu Ivan" au șoptit gândurile pe
buzele-i arse. Acasă, m-am întrebat dacă eu aș
fi fost capabil să fac ce a făcut ea. Viaţa nu-i ușoară, nu-i huzur,
nu-i timp pierdut. De fapt, scrie în Biblie, viaţa este cea mai grea încercare
a omului. Pe
drumul spre veșmintele albe. Nu prea pozez oameni. Nu că n-ar
exista. Ȋmi plac peisajele. Că știu că sunt de la
Dumnezeu. Şi oamenii sunt, nu-i așa? Ieri n-am pozat gropi, canale, trenuri.
Există și ele... Clipele de ieri au reușit să
încremenească timpul. Nu am o explicaţie tehnică pentru asta, pentru că nu pot
vedea deasupra barierelor. Ştiu că ele au fost așezate de Cel cu dragostea
veșnică în fondul lumesc din care încă ne mai hrănim. Hrana se va sfârși
curând, deci e nevoie de multe clipe de trimis Lui.
…deşi
ne dorim câteodată.Rămânând ancorat în
trecut, vei sfârşi sub mormanul de balast sufletesc acumulat.Sau îngropat de dorinţele materializate.
Aşadar, prezent.
Vorbind
despre alţii, vorbim de fapt despre noi. Adevarat...
De aceea avem
dreptul să alegem despre cine vorbim, un drept imperial, exclusiv şi
exclusivist pe care eu mi-l exercit mereu. Gândind despre alţii, gândim despre
noi. Tăcând despre alţii înseamnă discreţie. Şi preţuire.
Iubind
despre alţii e consecinţa dreptului imperial amintit mai sus. Deci putem disipa
iubire fără a o cântări.