Toropită de febră, a zăcut cuminte pe un fotoliu. La un moment-dat s-a trezit, chinuindu-se să-și menţină echilibrul. "L-am auzit cântând pe Nelu Ivan" au șoptit gândurile pe buzele-i arse.
Acasă, m-am întrebat dacă eu aș fi fost capabil să fac ce a făcut ea.
Viaţa nu-i ușoară, nu-i huzur, nu-i timp pierdut. De fapt, scrie în Biblie, viaţa este cea mai grea încercare a omului. Pe drumul spre veșmintele albe.
Nu prea pozez oameni. Nu că n-ar exista. Ȋmi plac peisajele. Că știu că sunt de la Dumnezeu. Şi oamenii sunt, nu-i așa? Ieri n-am pozat gropi, canale, trenuri. Există și ele...
Clipele de ieri au reușit să încremenească timpul. Nu am o explicaţie tehnică pentru asta, pentru că nu pot vedea deasupra barierelor. Ştiu că ele au fost așezate de Cel cu dragostea veșnică în fondul lumesc din care încă ne mai hrănim. Hrana se va sfârși curând, deci e nevoie de multe clipe de trimis Lui.
