joi, 10 octombrie 2013

Atemporal

Cu căpșorul și burtica clocotind, Mara s-a târât până la Sala Traube. Vroia sa ajute o mamă și să fie alături de prietenii ei, inclusiv de cei pe care încă nu i-a cunoscut.


Toropită de febră, a zăcut cuminte pe un fotoliu. La un moment-dat s-a trezit, chinuindu-se să-și menţină echilibrul. "L-am auzit cântând pe Nelu Ivan" au șoptit gândurile pe buzele-i arse.


Acasă, m-am întrebat dacă eu aș fi fost capabil să fac ce a făcut ea.


Viaţa nu-i ușoară, nu-i huzur, nu-i timp pierdut. De fapt, scrie în Biblie, viaţa este cea mai grea încercare a omului. Pe drumul spre veșmintele albe.


Nu prea pozez oameni. Nu că n-ar exista. Ȋmi plac peisajele. Că știu că sunt de la Dumnezeu. Şi oamenii sunt, nu-i așa? Ieri n-am pozat gropi, canale, trenuri. Există și ele...


Clipele de ieri au reușit să încremenească timpul. Nu am o explicaţie tehnică pentru asta, pentru că nu pot vedea deasupra barierelor. Ştiu că ele au fost așezate de Cel cu dragostea veșnică în fondul lumesc din care încă ne mai hrănim. Hrana se va sfârși curând, deci e nevoie de multe clipe de trimis Lui.


sâmbătă, 3 august 2013

Istoria nu se repetă...

…deşi ne dorim câteodată.  Rămânând ancorat în trecut, vei sfârşi sub mormanul de balast sufletesc acumulat. Sau îngropat de dorinţele materializate. Aşadar, prezent.


Rămân fidel alegerilor mele. Muritor şi rece.

http://www.youtube.com/watch?v=1un485YkwfE

vineri, 2 august 2013

Existând

Vorbind despre alţii, vorbim de fapt despre noi. Adevarat... 

De aceea avem dreptul să alegem despre cine vorbim, un drept imperial, exclusiv şi exclusivist pe care eu mi-l exercit mereu. Gândind despre alţii, gândim despre noi. Tăcând despre alţii înseamnă discreţie. Şi preţuire.



Iubind despre alţii e consecinţa dreptului imperial amintit mai sus. Deci putem disipa iubire fără a o cântări.

vineri, 19 iulie 2013

Dragoste

Poezii
Poveşti
De dragoste

Căutăm
Tânjim
Glosăm

Dar
E atât de simplu
Când e

Dragostea
Te înalţă
Imponderabil

Cele mai frumoase
Cuvinte
De dragoste

Sunt cele
Cu trăire
Prezentă

vineri, 12 iulie 2013

Am

Am fost
Am bifat
Am plecat

Mereu

Am plecat
Am bifat
Am fost

Mereu

Am văzut
A văzut
N-aţi văzut

Mereu

Eu am
Fost
Voi n-aveţi

Mereu

vineri, 28 iunie 2013

Aş vrea

Aş vrea să aud un cuvânt
Nu acela,
Curaj!

Aş vrea să aud un verb
Dacă vezi
Atunci ştii care

Aş vrea să auzi
Cuvântul
Nerostit

Aş vrea să auzi
Verbul
Dacă vezi

Vreau să facem


Verb

joi, 20 iunie 2013

Unde

Domnul
A suflat
Mătasea
Invizibilă
Duală
A undei
Peste corpuscul
Şi
Am început

Să existăm

Tu eşti proiecţia mea
Eu, a ta
Fiecare
A tuturor
Universurilor
Limitate
Pentru
Clasificarea


Plus-infinitului

Dar

Vreau să…
Dar dacă?

…te văd
Dar dacă?

…te ascult
Dar dacă?

…te învăţ
Dar dacă?

…te ajut
Dar dacă?

Dar de ce?
Tu,
mă iubești?

Nu, nu ai
programare


Dar dacă?

vineri, 31 mai 2013

Eu și ea

Ne furăm întruna
Clipe
Mai mult eu ei
Dar și ea mie

E timpul
Să-i fur
Singurătatea
Şi s-o am doar eu

Pentru mine

duminică, 26 mai 2013

Oameni şi lumini

A început acum vreun an. Să ne adune. Cineva. Mai intâi pe facebook.

Cineva-ul respectiv e, totuşi, om. Uman. Cu familie, copii, de-alea, de rutină. Pare a fi ca noi, noi ca el. Trăieşte lânga noi, noi lânga el. Problemele noastre sunt şi ale lui. Ale lui sunt şi ale noastre. Îl cheamă I love Medias.

Noi, la rându-ne, existăm. Însinguraţi, probabil. Cu multe nerostiri. Dar nu ne-am văzut. Nici nu ne-am auzit. Poate am tastat câte ceva. Necuvinte. Fiecare cu ale lui. Dar cine cu ale noastre?

Ei bine, omul nostru ne-a chemat sa visăm. Cum aşa, eu, la bătrâneţe, să visez? Auzi acolo, zice că putem transforma visele în realitate.

Sceptic, m-am adunat lânga o râpă. Culmea, au fost şi alţii.

De la râpă, ne-am adunat la baraj. Să ne vedem. Să ne auzim. Să avem un "Motto".

Am revenit la baraj, chemaţi tot de el. Am venit cu câte o inimă, fiecare. Să facem una mare. Am avut şi luminuţele cu noi. Şi visele.



Aş vrea să închei cumva, că aşa am învăţat la română. Ei bine, eu de-abia acum încep.