Eu și ea

Ne furăm întruna

Clipe

Mai mult eu ei

Dar și ea mie

E timpul

Să-i fur

Singurătatea

Şi s-o am doar eu

Pentru mine

Oameni şi lumini

A început acum vreun an. Să ne adune. Cineva. Mai intâi pe facebook.

Cineva-ul respectiv e, totuşi, om. Uman. Cu familie, copii, de-alea, de rutină. Pare a fi ca noi, noi ca el. Trăieşte lânga noi, noi lânga el. Problemele noastre sunt şi ale lui. Ale lui sunt şi ale noastre. Îl cheamă I love Medias.

Noi, la rându-ne, existăm. Însinguraţi, probabil. Cu multe nerostiri. Dar nu ne-am văzut. Nici nu ne-am auzit. Poate am tastat câte ceva. Necuvinte. Fiecare cu ale lui. Dar cine cu ale noastre?

Ei bine, omul nostru ne-a chemat sa visăm. Cum aşa, eu, la bătrâneţe, să visez? Auzi acolo, zice că putem transforma visele în realitate.

Sceptic, m-am adunat lânga o râpă. Culmea, au fost şi alţii.

De la râpă, ne-am adunat la baraj. Să ne vedem. Să ne auzim. Să avem un "Motto".

Am revenit la baraj, chemaţi tot de el. Am venit cu câte o inimă, fiecare. Să facem una mare. Am avut şi luminuţele cu noi. Şi visele.

Aş vrea să închei cumva, că aşa am învăţat la română. Ei bine, eu de-abia acum încep.