Dar

Vreau să…

Dar dacă?

…te văd

Dar dacă?

…te ascult

Dar dacă?

…te învăţ

Dar dacă?

…te ajut

Dar dacă?

Dar de ce?

Tu,

mă iubești?

Nu, nu ai

programare

Dar dacă?

Eu și ea

Ne furăm întruna

Clipe

Mai mult eu ei

Dar și ea mie

E timpul

Să-i fur

Singurătatea

Şi s-o am doar eu

Pentru mine

Oameni şi lumini

A început acum vreun an. Să ne adune. Cineva. Mai intâi pe facebook.

Cineva-ul respectiv e, totuşi, om. Uman. Cu familie, copii, de-alea, de rutină. Pare a fi ca noi, noi ca el. Trăieşte lânga noi, noi lânga el. Problemele noastre sunt şi ale lui. Ale lui sunt şi ale noastre. Îl cheamă I love Medias.

Noi, la rându-ne, existăm. Însinguraţi, probabil. Cu multe nerostiri. Dar nu ne-am văzut. Nici nu ne-am auzit. Poate am tastat câte ceva. Necuvinte. Fiecare cu ale lui. Dar cine cu ale noastre?

Ei bine, omul nostru ne-a chemat sa visăm. Cum aşa, eu, la bătrâneţe, să visez? Auzi acolo, zice că putem transforma visele în realitate.

Sceptic, m-am adunat lânga o râpă. Culmea, au fost şi alţii.

De la râpă, ne-am adunat la baraj. Să ne vedem. Să ne auzim. Să avem un "Motto".

Am revenit la baraj, chemaţi tot de el. Am venit cu câte o inimă, fiecare. Să facem una mare. Am avut şi luminuţele cu noi. Şi visele.

Aş vrea să închei cumva, că aşa am învăţat la română. Ei bine, eu de-abia acum încep.